Notiuni introductive pierderi apa
Pierderi de apa
Tematica pierderilor prin reţeaua de apă a avut o mare importanţă încă din antichitate. După opinia unui om de ştiinţă american regina Saba ar fi putut împiedica căderea imperiului ei dacă ar fi acordat mai multă atenţie şi mai mulţi bani întreţinerii sistemului existent de alimentare cu apă şi irigaţie. Roma antică, ca parte a culturii privind apa a acordat o mare atenţie întreţinerii sistemului de alimentare cu apă. Administratorul apeductelor efectua supravegherea izvoarelor, bazinelor şi a conductelor cu un personal de 700 de persoane destinat acestei activităţi. După descriere, o mare parte a activităţii acestui personal o reprezenta detectarea ”acustică” a defecţiunilor ascunse, ascultarea cu beţe din lemn tare a zgomotelor produse de pierderi.Sextus Julius Frontinus (aprox. 40-103 d.Hr.) a fost unul dintre cei mai distişi romani aristocraţi de la sfarsitul anilor primului secol d. Hr., dar este cunoscut mai ales ca un autor de tratate tehnice, mai ales unul care se ocupă de apeductele din Roma- De Aquis Urbis Romae sau De Aqueductibus . În 95 el a fost numit comisar de apă (aquarum curator), la Roma de către împăratul Nerva, lucrarea sa prezintă o istorie şi o descriere a alimentării cu apă de la Roma, inclusiv legile cu privire la utilizarea şi întreţinere sistemului de apă, acesta fiind primul raport oficial cu privire la lucrări de inginerie. În acest raport povesteşte cum a pregătit hărţi ale sistemului, astfel încât să evalueaze starea apeductelor înainte de a întreprinde măsuri pentru întreţinerea lor. El spune că multe apeducte au fost neglijate şi nu au lucrat la întreaga lor capacitate. El a fost preocupat în mod special de devierea apei de către agricultori şi negustori lipsiti de scrupule prin branşamente ilegale. Prin urmare, el a făcut un studiu meticulos de admisie şi furnizare a apei prin fiecare apeduct, iar apoi a investigat discrepanţele apărute. El a făcut o imagine meticuloasă de ansamblu despre furnizarea de apă, şi a studiat apoi anomaliile aparente.
Evaluarea sa s-a bazat pe secţiunea de conductă sau canal, şi nu a luat în considerare viteza de apă. În Marea Britanie prin anii 80 în timpul Doamnei de Fier – Margaret Tatcher – companiile de apă au fost privatizate, iar firma care a câştigat dreptul de a distribui apă avea obiectiv principal reducerea pierderilor de apă -obiective stabilite de autoritatea de reglementare de apă, OFWAT . Astfel se organizau şedinţe de cartier în care se aducea la cunoştinţa locuitorilor cât de important este să facă economie şi să reducă consumul de apă inutil. Atunci au apărut şi detectorii de apă sau „Inspectorii de pierderi” aşa cum erau numiţi, care efectuau controale regulate la branşamentele consumatorilor, ascultând cu ajutorul unei tije metalice branşamentele şi armăturile reţelei de apă. Această operaţie se baza pe faptul că orice pierdere de apă produce un zgomot iar tija metalică preia zgomotul indicand o avarie.Pentru localizarea pierderilor se “apelează”, în general, la zgomotul produs de apa care iese cu presiune prin spărtură. Ieşirea lichidului prin spărtură duce la generarea de unde acustice, care sunt purtate mai departe, atât de coloana de apă, cât şi de pereţii conductei, în ambele direcţii. Condiţia esenţială pentru detecţia pierderilor de apă este ca materialul conductelor să poată fi supus vibraţiilor. Pentru conductele metalice nu există probleme în condiţii obişnuite. Dimpotrivă, materialele nemetalice sunt inerte “sonor” şi transmit foarte slab semnalul.Cu cât undele sonore se îndepărtează de sursă, cu atât devin mai slabe. La un moment dat, se ajunge la un punct în care undele din coloana de apă nu mai pot atinge materialul şi practic zgomotul pierderii devine imperceptibil. Calitatea solului, densitatea acestuia, adâncimea şi diametrul conductei, materialul acesteia, presiunea apei din reţea, precum şi zgomotele din trafic sau produse de vânt, de utilizarea apei, etc., sunt tot atâţia factori care influenţează sau se suprapun peste zgomotul produs de scurgerea de apă din conductă. Din aceste motive, nu se poate stabili niciodată dinainte cu precizie cât de departe se poate auzi zgomotul produs de spărtură.
Una dintre provocările majore cu care se confruntă companiile de apă din România este nivelul ridicat al pierderilor de apă, care se datorează fie pierderilor reale (scurgeri din conductele de transport sau distribuţie, din rezervoare, etc) fie pierderilor aparente (erori de măsurare ale cantităţilor de apă furnizate către clienti, furtul de apă, etc.).
Factorii care determină pierderile • Presiunea • Deteriorarea conductelor • Calitatea slabă a materialelor si a execuţiei • Caracteristicile solului • Încărcările din trafic • Coroziunea conductelor datorată curenţilor electrici vagabonzi
Un bun management al pierderilor de apă depinde nu numai de indentificarea priorităţilor de reabilitare ale reţelelor şi de îmbunătaţirea procedurilor şi practicilor de exploatare, ci în aceeaşi măsură de introducerea unor metode şi practici eficiente pentru evaluarea, monitorizarea şi controlul principalelor elemente ale apei care nu aduce venituri : pierderi reale, pierderi aparente şi consum nefacturat.Pentru un management performant al pierderilor de apă se propune introducerea în practicile curente ale operatorilor de apă a unor instrumente moderne de monitorizare si analiză, si anume:
• Balanţa apei • Indicii de pierderi în infrastructură • Evaluarea stării reţelei de distribuţie apă • Analiză, diagnostic a sistemului de apă şi canalizare
